Comisia Europeană aprobă o nouă indicație geografică din România

După ce ai înființat firma, cel mai important lucru este să alegi marca sub care intenționezi să vinzi produsele și serviciile tale, apoi să verifici dacă nu mai există pe piață o marcă identică sau similară pentru aceleași produse și servicii și să efectuezi demersurile pentru înregistrarea mărcii.

Dacă vei investi într-o marcă pe care nu ai înregistrat-o, riști ca aceasta să fie înregistrată ulterior de către o altă persoană care îți poate interzice să mai utilizezi marca respectivă. Daca marca a fost deja înregistrată de altcineva inainte ca tu să o folosești, acesta iti poate interzice, de asemenea, folosirea acesteia, cu plata de daune pentru încălcarea dreptului de marcă. #UtilIP

Înregistrarea unei mărci este esențială pentru protejarea identității și a investiției tale, deoarece marca îți oferă dreptul exclusiv asupra semnelor distinctive utilizate în activitatea comercială. Marca îți permite să previi și să sancționezi folosirea neautorizată a unor semne identice sau similare și să eviți confuziile care pot genera pierderi financiare sau de imagine. O marcă înregistrată aduce credibilitate, valoare comercială și siguranță juridică, fiind un pas important pentru dezvoltarea oricărei afaceri.

Prin înregistrare, beneficiați de drepturi exclusive asupra semnelor distinctive – nume, sigle, culori, imagini, modele, forme, ambalaje sau sunete – care vă identifică produsele și fac distincția dintre produsele sau serviciile dumneavoastră și cele oferite de alte persoane sau companii.

Dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat în România prin înregistrarea acesteia la OSIM sau EUIPO, în funcție de aria de protecție aleasă, fiind recunoscut de la data depunerii cererii de marcă. Protecția este acordată pentru o perioadă de 10 ani și poate fi reînnoită succesiv pentru perioade egale. #UtilIP

O marcă poate fi înregistrată de către orice Persoană fizică sau juridică, română sau străină,  cu domiciliul sau  sediul pe teritoriului României sau în afara acestuia.

Ce este marca?

Marca este orice semn care poate fi utilizat pentru a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi. Pot constitui mărci, de exemplu, cuvinte (inclusiv nume de persoane), desene, litere, cifre, culori, elemente figurative, forma produsului sau a ambalajului, precum și sunetele.

Pentru a putea fi protejat, un semn trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții esențiale:

- să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi; şi

- să fie reprezentate în Registrul mărcilor într-un mod care să permită autorităţilor competente şi publicului să stabilească cu claritate şi precizie obiectul protecţiei conferite titularului lor.

Din punct de vedere juridic, marca poate fi: individuală, colectivă sau de certificare.

În funcție de forma sa, marca poate fi, printre altele: verbală, figurativă, tridimensională, de culoare, sonoră, în mișcare, de poziționare, hologramă sau multimedia. #UtilIP

Nu. Nu orice semn poate fi înregistrat ca marcă. Chiar dacă o cerere este depusă, marca poate fi refuzată la înregistrare sau poate fi declarată nulă ulterior, atunci când există așa-numitele motive absolute de refuz, prevăzute de lege. Printre cele mai frecvente situații se numără:

- mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv;

- mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante;

- mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii, putând servi în comerţ pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică sau data fabricaţiei produsului ori a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora;

- semnele constituite exclusiv din forma produsului sau din altă caracteristică impusă chiar de natura produsului sau care este necesară obţinerii unui rezultat tehnic ori care dă valoare substanţială produsului;

- mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare, de exemplu cu privire la provenienţa geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului;

- mărcile care sunt excluse de la înregistrare potrivit prevederilor legale care prevăd protecţia denumirilor de origine şi a indicaţiilor geografice, a menţiunilor tradiţionale pentru vinuri, precum și a specialităţilor tradiţionale garantate;

- mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România;

- mărcile care conţin semne cu înaltă valoare simbolică, în special un simbol religios;

- mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;

- mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, blazoane, aparţinând ţărilor Uniunii Europene şi care intră sub incidenţa Convenţiei de la Paris;

- mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, alte embleme, sigle, iniţiale sau denumiri care intră sub incidenţa Convenţiei de la Paris şi care aparţin organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe ţări ale Uniunii Europene;

- mărcile care conţin, fără autorizaţia organelor competente, ecusoane, embleme, insigne, blazoane, semne heraldice de interes public, altele decât cele prevăzute în Convenţia de la Paris. #UtilIP

Motivele relative de refuz sunt acele situații în care o marcă poate fi refuzată la înregistrare sau poate fi anulată ulterior, deoarece intră în conflict cu drepturi anterioare aparținând unor terți. Spre deosebire de motivele absolute, acestea sunt analizate, de regulă, ca urmare a opozițiilor sau acțiunilor formulate de titularii drepturilor anterioare.

O marcă poate fi refuzată sau anulată, în special, în următoarele cazuri:

– dacă este identică cu o marcă anterioară, iar produsele sau serviciile pentru care este solicitată sunt identice cu cele protejate de marca anterioară;

– dacă, din cauza identității sau similitudinii dintre mărci și/sau dintre produsele ori serviciile desemnate, există un risc de confuzie în percepția publicului, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară;

– dacă este identică sau similară cu o marcă anterioară care se bucură de renume în România, în Uniunea Europeană sau cu efect în România, iar utilizarea mărcii ulterioare ar conduce, fără un motiv justificat, la obținerea unor foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare ori ar aduce atingere acestora;

– dacă există drepturi anterioare asupra unei denumiri de origine sau indicații geografice;

– dacă există un semn asupra căruia au fost dobândite drepturi anterior datei depunerii cererii de marcă (sau datei priorității), iar acest semn conferă titularului dreptul de a interzice utilizarea unei mărci ulterioare în România;

– dacă cererea de înregistrare este depusă de mandatarul sau reprezentantul titularului mărcii, în nume propriu și fără consimțământul acestuia, în lipsa unei justificări legitime;

– dacă există un drept anterior, precum dreptul la nume, dreptul la imagine, drepturi de autor sau alte drepturi de proprietate industrială;

– dacă marca poate fi confundată cu o marcă anterioară protejată în străinătate, iar solicitantul a acționat cu rea-credință la data depunerii cererii.

Din acest motiv, monitorizarea mărcilor și analiza constantă a noilor depuneri sunt esențiale pentru protejarea drepturilor dobândite și pentru formularea la timp a opozițiilor sau a altor demersuri legale. #UtilIP

Din punct de vedere juridic, mărcile pot fi de trei feluri:

– Marca individuală, care poate fi deținută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice;
– Marca colectivă, care este deținută de o asociație și poate fi utilizată de membrii acesteia, în condițiile stabilite de titular;
– Marca de certificare, care indică faptul că produsele sau serviciile pentru care este utilizată sunt certificate de titularul mărcii sub aspectul materialelor, modului de fabricare sau de prestare, calității, exactității ori al altor caracteristici, permițând distingerea acestora de produsele sau serviciile necertificate.

În funcție de forma sub care este reprezentată, o marcă poate fi de mai multe tipuri, printre care:

– Marca verbală, constituită din cuvinte, litere, cifre sau dintr-o combinație ori secvență de caractere;
– Marca figurativă, reprezentată printr-o imagine, fie exclusiv din elemente figurative, fie dintr-o combinație de elemente verbale și figurative;
– Marca tridimensională, reprezentată prin forma tridimensională a unui produs sau a ambalajului acestuia;
– Marca de culoare, utilizată pentru a proteja o culoare sau o combinație de culori ca element distinctiv al produselor sau serviciilor;
– Marca sonoră, reprezentată printr-un fișier audio sau printr-o reprezentare grafică a sunetului;
– Marca în mișcare, reprezentată printr-un fișier video sau printr-o serie de imagini statice secvențiale care redau mișcarea sau schimbarea de poziție;
– Marca hologramă, reprezentată printr-un fișier video sau printr-o reprezentare grafică ce permite identificarea efectului holografic;
– Marca de poziționare, care constă în modul specific în care marca este plasată sau aplicată pe produs;
– Marca multimedia, care constă într-o combinație de imagini și sunet. #UtilIP

Clasele NISA reprezintă un sistem internațional de clasificare a produselor și serviciilor pentru care se solicită protecția unei mărci. Acest sistem, stabilit prin Clasificarea de la Nisa, este utilizat pentru a organiza produsele și serviciile în clase numerotate, fiecare cerere de marcă indicând clasele corespunzătoare activității desfășurate.

La depunerea cererii de înregistrare, solicitantul trebuie să indice produsele și serviciile cu suficientă claritate și precizie, astfel încât autoritățile competente și operatorii economici să poată determina întinderea protecției solicitate.

Utilizarea termenilor generali sau a indicațiilor din titlurile claselor Clasificării de la Nisa se interpretează ca acoperind toate produsele sau serviciile incluse în sensul literal al acelor termeni.

Este important de reținut că simplul fapt că produse sau servicii se regăsesc în aceeași clasă nu înseamnă automat că acestea sunt similare. În același timp, produse sau servicii încadrate în clase diferite pot fi considerate similare, în funcție de natura lor și de percepția publicului. #UtilIP

Procedura de examinare a unei cereri de marcă diferă în funcție de autoritatea competentă:

- la OSIM, examinarea poate dura până la 6 luni;

– la EUIPO, examinarea poate dura aproximativ 2 luni, în cadrul procedurii Fast Track, cu condiția achitării corecte și integrale a taxelor legale.

În cazul în care marca este admisă la înregistrare, urmează o perioadă de 2 luni de la publicarea deciziei de admitere, în care titularii unor drepturi anterioare pot formula opoziții.

În cadrul procedurii de examinare, autoritatea competentă analizează, în principal:

– îndeplinirea condițiilor formale ale cererii și, după caz, calitatea solicitantului atunci când se invocă un drept de prioritate;

– existența motivelor absolute de refuz, inclusiv caracterul distinctiv sau descriptiv al mărcii;

– situațiile în care anumite elemente neesențiale ale mărcii sunt lipsite de caracter distinctiv. În aceste cazuri, OSIM poate solicita solicitantului să declare, în termen de 30 de zile de la notificare, că nu revendică un drept exclusiv asupra acelor elemente.

Atunci când sunt invocate aspecte legate de marca notorie, examinarea se face în funcție de criterii precum:

– gradul de distinctivitate al mărcii, inițial sau dobândit;

– durata și întinderea utilizării mărcii în România;

– durata și amploarea publicității mărcii;

– aria geografică de utilizare;

– gradul de cunoaștere a mărcii în rândul publicului relevant;

– existența unor mărci identice sau similare aparținând altor titulari.

Pentru stabilirea notorietății, OSIM poate solicita documente și informații de la autorități publice, instituții sau persoane juridice de drept privat.

În situația în care un motiv de refuz se aplică doar pentru anumite produse sau servicii, refuzul va viza exclusiv acele produse sau servicii.

Dacă, în urma examinării, se constată îndeplinirea tuturor condițiilor legale, se dispune admiterea cererii de înregistrare a mărcii. #UtilIP

Opoziția este actul de procedură prin care orice persoană interesată poate contesta înregistrarea unei mărci, invocând motive relative de refuz, în termen de două luni de la data publicării deciziei de admitere a cererii de înregistrare.

Opoziția trebuie formulată în scris și trebuie să cuprindă temeiurile de drept și motivele pe care se întemeiază, fiind însoțită de dovada achitării taxei prevăzute de lege.

Opoziția poate fi formulată în temeiul unuia sau mai multor drepturi anterioare, cu condiția ca toate drepturile invocate să aparțină aceluiași titular.

La cererea solicitantului mărcii contestate, titularul mărcii anterioare care a formulat opoziția este obligat să depună, în termen de cel mult două luni de la primirea notificării, dovada faptului că, în cursul ultimilor cinci ani anteriori datei depunerii cererii de marcă sau datei priorității invocate, marca anterioară a fost utilizată efectiv.

În lipsa dovezilor de utilizare efectivă, opoziția va fi respinsă. #UtilIP

Contrafacerea reprezintă utilizarea, fără consimțământul titularului, a unui semn protejat ca marcă, în activitatea comercială, cu încălcarea dreptului exclusiv conferit prin înregistrarea mărcii. Titularul mărcii are dreptul de a solicita instanței interzicerea unor asemenea fapte, prin formularea unei acțiuni în contrafacere.

Pot constitui contrafacere, în special, următoarele situații:

– utilizarea unui semn identic mărcii pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care marca este înregistrată;

– utilizarea unui semn identic sau similar mărcii, pentru produse sau servicii identice ori similare, atunci când există un risc de confuzie în percepția publicului, inclusiv riscul de asociere între semn și marcă;

– utilizarea unui semn identic sau similar mărcii, inclusiv pentru produse sau servicii diferite, atunci când marca se bucură de renume în România, iar utilizarea semnului, fără motiv justificat, conduce la obținerea unor foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii ori aduce atingere acestora;

– utilizarea unui semn identic sau similar mărcii în alte scopuri decât acela de a distinge produse sau servicii, atunci când, fără motive întemeiate, se obțin foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii ori se aduce atingere acestora.

De asemenea, titularul mărcii poate solicita interzicerea, în special, a următoarelor acte:

– aplicarea semnului pe produse sau pe ambalajul acestora;

– oferirea, comercializarea, deținerea în acest scop, precum și prestarea serviciilor sub semnul respectiv;

– importul sau exportul de produse purtând semnul;

– utilizarea semnului pe documente comerciale sau în publicitate;

– utilizarea semnului ca denumire comercială ori ca parte a unei denumiri comerciale;

– utilizarea semnului în publicitatea comparativă, cu încălcarea dispozițiilor legale privind publicitatea înșelătoare sau comparativă.

Contrafacerea unei mărci constituie, de asemenea, infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta este săvârșită fără drept, după data publicării mărcii. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală. #UtilIP

Drepturile asupra unei mărci pot fi transmise prin cesiune, licență, fuziune, pe cale succesorală, în temeiul unei hotărâri judecătorești sau prin orice altă modalitate prevăzută de lege pentru transferul dreptului de proprietate. De asemenea, executarea silită a debitorului, titular al mărcii, este considerată o formă de transmitere a drepturilor, în condițiile legii.

Înscrierea transmiterii drepturilor asupra unei mărci aflate în litigiu se suspendă până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești pronunțate în cauză.

Drepturile asupra mărcii pot fi transmise prin cesiune, independent de transmiterea fondului de comerț în care aceasta este încorporată. Cesiunea trebuie realizată în formă scrisă și semnată de părțile contractante, sub sancțiunea nulității, cu excepția situațiilor în care aceasta rezultă dintr-o hotărâre judecătorească sau din executarea unor obligații contractuale.

Cesiunea poate privi totalitatea produselor sau serviciilor pentru care marca este înregistrată sau doar o parte dintre acestea. Cu toate acestea, cesiunea, chiar și parțială, nu poate limita teritorial utilizarea mărcii pentru produsele sau serviciile la care se referă.

În cazul transmiterii integrale a patrimoniului titularului mărcii, transferul are ca efect și transmiterea drepturilor asupra mărcii, cu excepția situațiilor în care există o convenție contrară sau aceasta rezultă în mod evident din împrejurări. Transmiterea unor elemente izolate din patrimoniul titularului nu afectează calitatea de titular al dreptului asupra mărcii.

Mărcile identice sau similare, aparținând aceluiași titular și utilizate pentru produse sau servicii identice ori similare, nu pot fi transmise prin cesiune decât în totalitate și numai către o singură persoană, sub sancțiunea nulității actului de transmitere. #UtilIP