Titularul unei mărci poate autoriza terți să utilizeze marca în baza unui contract de licență. Licența poate fi acordată pentru întreg teritoriul României sau doar pentru o parte a acestuia și poate privi toate sau numai o parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată.

Licențele pot fi exclusive sau neexclusive, în funcție de drepturile acordate licențiatului.
Titularul mărcii poate invoca drepturile conferite de marcă împotriva licențiatului care încalcă clauzele contractului de licență, în special în ceea ce privește:
- durata utilizării mărcii;
- forma sub care marca poate fi utilizată, potrivit înregistrării;
- produsele sau serviciile pentru care licența a fost acordată;
- teritoriul pe care marca poate fi utilizată;
- calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate sub marca licențiată.
Pe durata contractului de licență, licențiatul are, în principal, următoarele obligații:
- să utilizeze pentru produsele sau serviciile vizate marca care face obiectul contractului de licență, având însă posibilitatea de a indica pe produse că este fabricantul acestora;
- să menționeze, atunci când este cazul, „sub licență” alături de marca aplicată pe produsele sau serviciile respective, potrivit prevederilor contractului.
Licența devine opozabilă terților de la data publicării acesteia în Registrul mărcilor.
Cu toate acestea, înscrierea licenței nu reprezintă o condiție pentru ca utilizarea mărcii de către licențiat să fie considerată echivalentă cu utilizarea de către titular, în cadrul procedurilor privind dobândirea, menținerea validității sau apărarea drepturilor asupra mărcii.. #UtilIP


































